Motto:
"Eu sunt Calea,Adevarul si Viata"-Iisus Hristos


Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul, pentru cei ce-L caută.

marți, 23 februarie 2010

Satana-dumnezeul francmasoneriei

Pentru a intelege mai bine pericolul care ne pandeste,am sa postez aici cateva din marturiile unor oameni care au parasit aceasta organizatie terorista,satanista,necrestina si anticrestina.Francmasoneria este o organizaţie ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe o carte sfântă (în general Biblia sau Coranul) şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţa într-o „Fiinţă Supremă", un „Mare arhitect al universului". Această organizaţie prezentă în majoritatea ţărilor cu civilizaţie de origine europeană, este împărţită în obedienţe, ele însele împărţite în loji (zise şi ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).Jurămintele masonice cer cele mai satanice lucruri cu putinţă:

1.Să ascunzi crimele înfăptuite de ceilalţi fraţi masoni;

2.Să-ţi scapi fratele mason din orice dificultate, indiferent de motivele, care pot fi justificate, pentru care a ajuns în aceea situaţie;

3.Să favorizezi pe fraţii masoni în acţiunile politice şi în afaceri;

4.Masonii jură să se răzbune şi să persecute până la moarte pe cei care încalcă obligaţiile masonice;

5.Masoneria nu cunoaşte mila şi compasiunea şi obligă pe membrii săi să jure că vor răzbuna violările obligaţiilor masonice;

6.Jurămintele masonice sunt profane, luând numele Domnului în van;

7.Pedepsele pentru cei care încalcă aceste jurăminte sunt barbare, chiar sălbatice;

8.Învăţăturile masonice sunt false şi profane;

9.Ceremoniile masonice sunt un amestec de pueril şi satanic;

10.Masoneria este o mare escrocherie, cerând bani de la membrii săi sub pretexte false;

11.Masoneria refuză orice examinare obiectivă a sa şi se acoperă cu un văl dens sub pretextul păstrării secretului;

12.Masoneria este o conspiraţie contra Statului şi Bisericii. Poate un om care aderă la jurământul masonic de a ascunde orice fărădelege să fie un om de încredere în societate? Putem avea încredere în aceşti oameni dacă-i întâlnim ca martori, juraţi sau implicaţi în orice alt mod, în realizarea actului de justiţie?

5.Poate un om care a realizat jurăminte masonice să mai prezinte încredere dacă exercită funcţii publice, în armată, poliţie, justiţie, etc.? Să sperăm că o astfel de instituţie, precum este masoneria, ale cărei principii conduc în mod direct la astfel de fapte şi crime oribile şi care se bazează pe disimulare şi fraudă, va fi complet eliminată din această ţară şi din întreaga lume. Să sperăm că se va ridica o barieră care să prevină poluarea Pământului cu influenţa insidioasă a masoneriei. Dar marea masă a oamenilor cinstiţi să nu aştepte la realizarea acestui obiectiv al eliminării masoneriei fără dureri şi fără a da dovadă de o vigilenţă neîncetată.

Dacă oamenii cinstiţi şi curajoşi vor da dovadă de lipsă de circumspecţie şi perseverenţă, acest monstru care este francmasoneria va înflori cu şi mai mare forţă şi va comite şi mai mari atrocităţi ca niciodată.”

Niciun comentariu: