Motto:
"Eu sunt Calea,Adevarul si Viata"-Iisus Hristos


Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul, pentru cei ce-L caută.

marți, 14 ianuarie 2020

DEPRESIA, BOALA SAU STAREA REALĂ A SUFLETULUI



Lumea științifică ,care nu acceptă decât versiunea documentată și bazată pe studii dezvoltate tot de către om,spune că este o boală. Această tagma a oamenilor de știință spun că depresia este o boală care apare la om datorită unor factori. Interesant este că dintre factorii care,în opinia lor, generează boala se omite tocmai cel esențial și real adică lipsa de credință. Noi creștinii ortodocși știm că depresia nu este o boală, ci este o stare reală și în continuă degradare a sufletului și este în legătură strânsă cu patimile și păcatele omului  acumulate și  nespovedite. Subiecții depresivi sunt de obicei persoane ambițioase, dornice de afirmare,dornice de câștiguri și ce e mai rău, persoane egocentrice,oameni care cred că succesul lor este numai datorită sieși. Aceștia se depărtează de Creator și trec în stăpânirea Răului,devenind atei sau vanzand sufletele ereticilor, sectelor,a organizațiilor teroriste oculte. Starea de păcat principală este mândria, spre deosebire de creștini care nu se mîndresc ci se smeresc. În principal depresia cuprinde categoria oamenilor bogați, persoane publice care nu fac nimic pentru suflet, nu caută niciodată esența vieții mântuirea ci dimpotrivă se întorc împotriva lui Dumnezeu, împotriva credinței,atacă prin poziția lor, biserica, preoții. Aceste persoane nu merg la biserică, nu au duhovnic, nu se spovedesc și nu se împărtășesc și sunt victime sigure ale diavolilor care mereu le șoptesc în cugete să nu facă nimic pentru suflet că și așa e în zadar. Sfântul Părinte Paisie Aghioratu spune în învățăturile lui că diavolul este prost, dar are succes pentru că oamenii îi dau drepturi asupra lor. Unii vor spune că singurătatea este un factor important. De acord, dar revenim mereu la același motiv, lipsa de credință. Un creștin ortodox nu are sufletul chinuit și chiar dacă este singur,bogat sau sărac, anonim sau vedetă are mereu pace în suflet, răbdare, smerenie și toată existenta lui își pune nădejdea în mila și ajutorul lui Dumnezeu . Un creștin nu deznădăjduieste niciodată pentru că știe că toată viața lui este coordonată de lucrarea sfânta a lui Dumnezeu. Acesta va spune mereu, Doamne după voia Ta cea sfânta fa-mi mie păcătosului. Creștinul ortodox va merge mereu la biserică la Sf Liturghie duminica și la sărbători importante, ține mereu legătura cu părintele duhovnic, se spovedeste si se curăță de păcate, se împărtășește cu Sfintele Taine ale lui Dumnezeu, merge la Sf Maslu,citeste Sf Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți,ține posturile. El nu se poate simți niciodată singur deoarece îl are pe Dumnezeu, iubește pe aproapele lui, se implică în acte de milostenie și ce e mai important, respectă cele randuite de Dumnezeu. Respectă Sf Taină a căsătoriei, își întemeiază o familie normală, bineplacuta și binecuvântată de Dumnezeu, da naștere la prunci.
De aceea depresia nu este o boală, ci este starea de distrugere a sufletului omului datorită păcatelor și patimilor nenumărate,amplificată de intervenția diavolului,fiind numită la sensul figurat, boală draceasca. Omul nu poate servi la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui mamona, el trebuie să decidă pentru că în marea milostivire și dreptate a lui Dumnezeu, a fost lăsat omului liberul arbitru. Din păcate omul trebuie să știe că atunci când diavolul i-a pus stăpânire pe suflet ,nu se lasă până nu îl duce în iad. Din această cauză, depresivii termină socoteala cu viața prin sinucidere, un păcat capital fără de iertare. Așa cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos cine se sfințește să se sfiinteasca mai tare,cine păcătuiește să păcătuiasca înainte. Cine are minte să ia aminte și urechi de auzit să audă.