Motto:
"Eu sunt Calea,Adevarul si Viata"-Iisus Hristos


Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila şi ajutorul, pentru cei ce-L caută.

marți, 15 octombrie 2013

Evreii,aurul,Talmudul si holocaustul


Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial s-a impus omenirii victimizarea evreiasca prin ceea ce ei vor numi holocaust,iar cel care va indrazni sa critice eventualele actiuni ale evreilor sa fie acuzat prin text de lege ca fiind antisemit,xenofob si rasist.Acest holocaust din timpul razboiului,este controversat si ridica multe semne de intrebare.Cine a dorit deportarea si uciderea evreilor?A cui inventie a fost Adolf Hitler si de ce origine era acesta? Cine a finantat razboiul ?
      Pentru deportarea si uciderea in lagare de concentrare a evreilor au fost acuzati nazistii si Hitler,a carui origine a fost una clar evreiasca dar si unele miscari nationaliste ale tarilor participante care ar fi fost in stransa legatura cu Germania nazista. Daca Hitler era evreu la origini,de ce ar fi voit el sa ucida evrei? Nu cumva acestuia i-a fost indusa ura fata de poporul evreu chiar de catre cei care au finantat aceasta conflagratie mondiala, si anume iudeomasoneria? Sa nu uitam ca in vremea aceea cei care controlau finantele,marii bancheri,erau EVREI si aici amintim doar de familia Rockefeller.Cum a fost posibil oare ca Hitler sa fie finantat de evrei impotriva evreilor?Nu cumva acesta a fost un motiv de ulterioara victimizare in fata natiunilor si acest holocaust folosit de generatii de evrei pana astazi ca o umbrela de protectie si ca un paravan la nelegiurile comise de-a lungul anilor de magnatii sionisti evrei grupati pe loji masonice oculte? Cum pot ei oare sa se victimizeze in fata lumii intregi cand ei comit azi cele mai infioratoare crime? Ce holocaust si genocid mai mare poate fi decat Codex Alimentarius,Chemtrails sau Noua Ordine Mondiala proiecte finantate de evreii sionisti pentru reducerea numarului populatiei mondiale prin CRIMA ? Trebuie sa ai mare tupeu sa continui sa te victimizezi cand atentezi fara scrupule la libertatea umana folosindu-te de Talmud care nu este o religie sau o credinta ci un manual de utilizare a inselaciunii si crimei a evreilor sionisti. In goana lor pentru a controla omenirea au incercat mereu sa obstructioneze formarea oricaror miscari sau grupari nationaliste sau nationalist-crestine la nivelul statelor care nu se lasa usor controlate si asfel s-au intors din nou la holocaust.
      In Romania ca si in Grecia,tari crestin-ortodoxe,prin organizatii fantoma si asa zise institute de studiere a holocaustului controlate de evrei sustinute de politicieni evrei ,sunt pusi la zid , blamati ,acuzati si chiar arestati cei care incearca sa infinteze miscari nationalist-crestine precum Miscarea Legionara din Romania sau Zorii Aurii din Grecia si acuzate de antisemitism si neonazism..Aceste actiuni evreiesti sustinute de vanzatorii si tradatorii de tara din spectrul politicii murdare, indreptate fara scrupule si pe fata impotriva celor care i-au ales,nu sunt intamplatoare pentru ca marea lor spaima este ca aceste miscari nationaliste vor avea sustinere populara.
       Se cunoaste foarte bine faptul ca in spatele marilor cotropiri si jafuri stau evreii sionisti sau iudeomasoneria. Tari precum Romania si Afganistan sunt atacate zilnic pentru resurse de marile corporatii controlate de evrei pentru aur,argint dar mai ales pentru metalele rare precum wolfram si telur avand aliati politicieni corupti dar si oameni simpli care se vand in mod inexplicabil pentru un pumn de arginti ignorand eventualele urmari ale acestor jafuri organizate,ce ar putea afecta generatiile urmatoare,adica copii si nepotii lor.
       Noi romanii ne-am saturat de victimizarea evreilor,ne-am saturat de trambitarea excesiva a holocaustului celor care creaza zilnic un holocaust in lumea intreaga.Ne-am saturat sa fim acuzati de antisemitism,de xenofobie si rasism la noi in tara,noi si simbolurile noastre nationale precum Sfintii Parinti ai ortodocsiei,marele poet national Mihail Eminescu,capitanul Corneliu Zelea Codreanu,oameni care au indraznit sa lupte impotriva acestor evrei sionisti.
       Au incercat si incearca cu disperare sa ne dezbine,sa ne indeparteze de credinta strabuna prin secte si ateism sa ne fure cultura,simbolurile nationale si resursele si spre disperarea lor constata ca,asa cum au prevazut Sfintii Parinti,nu numai ca nu au reusit dar efectul este unul contrar intereselor lor marsave. Vedem in fiecare zi pelerinaje la mormintele marilor duhovnici ai neamului,vedem milioane de romani care se roaga si se inchina la moastele sfintilor lui Dumnezeu,incet-incet vedem cum tinerii in special incep sa inteleaga cum functioneaza acesta manipulare marsava a evreilor masoni,acesta indobitocire prin incultura,droguri,homosexualitate si pornografie intretinute de mass-media controlata de ei, si se intorc la credinta.Vedem zilnic cum se naste o rezistenta impotriva celor care vor sa ne fure dar si impotriva sclavilor lor, vanzatori si tradatori de tara.Cea mai mare eroare comisa de evreii masoni a fost trufia,renuntarea la ocultare pentru ca astfel omenirea a fost pusa in garda si in situatia de a gasi solutii de contracarare.
        Miscarea crestina de rezistenta ,,Sf.Vasile cel Mare” este o miscare nationalist-crestina care va lupta mereu impotriva intereselor oculte ale iudeomasoneriei prin toate mijloacele.